Uciderea viselor – Paulo Coelho

Primul simptom al procesului de ucidere a viselor noastre este lipsa de timp. Cei mai ocupaţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea au întotdeauna timp suficient pentru a face totul. Cei care nu fac nimic sunt mereu obosiţi şi nu acordă nici o atenţie la puţinele treburi pe care ar trebui să le facă. Ei se plâng mereu că ziua este prea scurtă. Adevărul este că ei se tem să lupte în Lupta Dreaptă.

Al doilea simptom de ucidere a viselor noastre se află în certitudinile noastre. Pentru că nu vrem să vedem viaţa ca pe o mare aventură, vom începe să ne gândim la noi înşine ca fiind înţelepti, corecţi şi echitabili în a cere atât de puţin de la viaţă. Noi am privit dincolo de zidurile existenţei noastre de zi cu zi, şi am auzit sunetul de lănci rupte, am simţit mirosul de praf şi sudoare, şi am văzut marile înfrângeri şi focul în ochii războinicilor. Dar nu vom vedea niciodată încântarea, deliciul imens în inimile celor care sunt antrenaţi în luptă. Pentru ei, nici victoria, nici înfrângerea nu este importantă, ceea ce este important este că ei lupta în Lupta Dreaptă.

Şi, în cele din urmă, al treilea simptom de ucidere a viselor noastre este pacea. Viaţa devine o amiază de duminică, nu cerem nimic măreţ, şi încetăm să cerem mai mult decât suntem dispuşi să oferim. În această stare, ne gândim la noi înşine ca fiind maturi; am pus deoparte fanteziile din vremea tinereţii, şi vom căuta realizarea personală şi profesională. Suntem surprinşi atunci când oameni de aceeaşi vârstă cu noi spun că ei încă mai doresc un lucru sau altul de la viaţă. Dar, de fapt, adânc în inimile noastre, ştim că ceea ce s-a întâmplat este că am renunţat la lupta pentru visele noastre - am refuzat să luptăm în Lupta Dreaptă.

Când vom renunţa la visele noastre şi vom găsi pacea, trecem printr-o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească în noi şi să infecteze întreaga noastră fiinţă. Devenim cruzi pentru cei din jurul nostru, iar apoi vom începe să direcţionăm această cruzime către noi înşine. Atunci încep să apară bolile şi psihozele. Ceea ce am căutat să evităm în luptă - dezamăgirea şi înfrângerea – au venit peste noi din cauza laşităţii noastre.

Şi într-o zi, visele moarte, ne vor îngreuna respiraţia, şi ne vor determina să căutăm de fapt, moartea. Este moartea cea care ne eliberează de certitudinile noastre, de munca noastră şi de acea teribilă pace de duminică după-amiaza.

Indrazneste sa fii diferit. Esti unic si va trebui sa te accepti asa cum esti, in loc de a incerca sa repeti destinele altor oameni. Nebunia inseamna a incerca sa te comporti ca altcineva. Normalitatea este capacitatea de a-ti exprima sentimentele tale. Din momentul in care nu te mai temi sa-ti impartasesti inima, esti un om liber.